Stresul Psihologic al Coronavirusului

Cum să ne menținem controlul în ciuda incertitudinii?
” Toată atenția noastră este concentrată asupra aspectelor amenințătoare ale situației” – Ethan Kros, profesor de psihologie la Universitatea din Michigan.
Titlurile sunt dominate de locuri în care pandemia lovește cel mai tare în prezent, cum ar fi Italia. “ Suntem motivați să acordăm atenție la ceea ce fac alții” -spune el, iar acest lucru a sporit percepția că este ceva periculos.
Nimeni nu știe când se va termina pandemia sau când lucrurile vor reveni la normal, ceea ce poate fi în afara controlului. “ Controlul și certitudinea sunt esențiale, din punct de vedere evolutiv, este ceea ce a ținut specia noastră vie”. Când nu suntem siguri, luăm măsuri de precauție pentru a ne asigura că nu suntem uciși sau nu murim. Se poate simți ca și cum toată lumea încearcă să te sperie, ceea ce este adevărat, în mare parte.
Intenția de a motiva oamenii să interprindă acțiuni care să-i păstreze în siguranță, poate fi utilă, dar aduce și efecte secundare, o anxietate copleșitoare care nu mai este de ajutor.

Da, Coronavirusul (COVID-19), este imprevizibil, are un potențial mortal, ar trebui să fie luat în considerare de orice om de pe planetă. Cu toate acestea, dezastrele au un mod ciudat de a îmbunătăți lucrurile, odată ce problema inițială este depășită.
În 1963, explozia aeriană de la Hindenburg a schimbat în bine cursul istoriei aviatice. Accidentul de la Cernobîl din 1986 a dus la o reformă energetică substanțială, ceea ce a dus la îmbunătățiri ample ale mediului etc.
Deci, care ar putea fi consecința pozitivă a unei boli care poate pune viața în pericol?
Recomandările din acest articol se bazează pe cercetări din domeniul psihologiei, educației și evaluează critic interpretarea informațiilor.


Să interpretăm o parte din variația largă a ceea ce se spune despre acest virus


Procentul persoanelor infectate și a celor care mor este mult mai mic decât ceea ce se spune. Conform statisticilor, cele mai multe persoane au murit în China. Incidența infecției este mult mai mare în China decât în altă parte, pentru că întrunește și alte condiții care agravează infecțiile. Este țara cu cel mai ridicat grad de poluare a aerului de pe planetă. În plus, frecvența fumatului din China este una dintre cele mai ridicate din lume. Ținând cont de acești factori, rata de mortalitate este mai mare.
Am văzut mulți oameni care au cumpărat în ultimul timp mai multă apă, hârtie igienică, dezinfectant pentru mâini și șervețele în ciuda faptului că aveau deja suficiente provizii. Când oamenii simt că resursele sunt limitate, se asigură că au mai mult din ceea ce este perceput că ar avea nevoie, chiar dacă nu au nevoie. Percepțiile de limitarea resurselor duc adesea la un apel emoțional la acțiune conceput pentru a asigura resursele și de a elimina teama psihologică personală de a pierde controlul. Potrivit psihologului dr. Robert Cialdini, avem o frică de a nu pierde, iar atunci când există această percepție suntem foarte motivați să depășim reacția noastră psihologică greșită ( 2006).
O carantină de 14 zile nu trebuie privită ca o condamnare la închisoare, ci un timp pentru reflecție pentru fiecare dintre noi, cine suntem? De ce am ajuns aici?
Poate fi un moment prielnic pentru a petrece timp cu familia, a crea relații pozitive cu ceilalți pentru a depăși un inamic comun-coronavirusul. În loc să vă gândiți la neplăcerea și impactul distanțării sociale, reflectați asupra a ceea ce apreciați în viață, amintește-ți de cei apropiați care poate au nevoie de mâncare, de sprijinul tău și poate se bazează pe tine în aceste momente dificile.

Trăiește în prezent

Cercetările psihologice au dezvăluit că bunăstarea subiectivă ( modul în care percepem viața de zi cu zi ) înseamnă a trăi în prezent.
Da, nu sunt cele mai bune zile ale noastre, dar poate fi un moment de restartare a modului în care ne-am trăit viața până acuma.
Ce este important în viață?
În loc să te bazezi pe ceea ce s-ar putea întâmpla, concentrează-te pe prezent, îngrijindu-te în primul rând de “aici și acum”, bucură-te de moment, indiferent de virus și de ceea ce ar putea urma.
Priviți viața dintr-o altă perspectivă!

Bibliografie:

Sobol -Kwapinska, T.,Jankovski ( 2015). Positive Time: Balanced Time perspective and positive orientative. Journal of Happiness Studies ( 17(4),1511-1528.

Leave a Reply