Furia

Furia este una dintre emoțiile de bază și este chiar frecventă. Este o emoție absolut naturală, care ne-a ajutat de-a lungul timpului să ne protejăm de ceea ce considerăm nedrept și să supraviețuim ca și specie. Așadar, furia apare atunci când ne gândim că am fost nedreptățiți.

De obicei apare de fondul problemelor de zi cu zi cu care ne confruntăm, cum ar fi cele financiare sau administrative. Alteori apare în contextul dificultăților din relațiile cu ceilalți. Atunci când este exteriorizată constructiv, într-o manieră neostilă, ea poate avea consecințe pozitive. Printre acestea enumăr: exprimarea unor păreri sau sentimente importante, identificarea problemelor, liniștirea îngrijorărilor și motivarea comportamentelor eficiente. Ea devine problematică atunci când este prea intensă, apare prea des, durează prea mult și ne afectează viața de zi cu zi, adică ne deteriorează relațiile sau duce la comportamente agresive și violență. De exemplu furia intensă exprimată agresiv se regăsește în violența domestică, în stilurile de parentaj abuzive și în mediul familial disfuncțional. De asemenea, furia are impact și asupra problemelor de sănătate, în special în bolile cardiovasculare.
Furia, este de multe ori o mască pentru alte emoții din spatele ei ( tristețe, frică, singurătate etc).

Cum definim furia?

Charles Spielberger, un psiholog care s-a specializat în studiul furiei, o definește ca pe o stare emoțională ce variază în intensitate de la iritare ușoară la furie intensă.
Ca să o înțelegem mai bine, trebuie să-i delimităm componentele. Astfel, furia se manifestă la mai multe niveluri: subiectiv, cognitiv, fiziologic și comportamental.

La nivel subiectiv simțim emoția. Aceasta poate fi resimțită ca o stare de iritare sau frustrare,irascibilitate la orice stimul, neliniște, agitație și încordare. Atunci când suntem furioși, acesta este nivelul pe care îl percepem prima dată , cel subiectiv. Dacă furia e la intensitate maximă, nu mai suntem foarte conștienți sau receptivi la ce se întâmplă în jurul nostru.

La nivel cognitiv vorbim despre gândurile care apar în furie. Acestea se referă de obicei la incorectitudinea situației, la gravitatea ei și la cât este de negativă. Cu alte cuvinte, ne gândim că am fost nedreptățiți, nerespectați sau că este inadmisibil că alții nu au îndeplinit standardele sau așteptările noastre. De exemplu, ne trec prin minte gânduri :“ Nu pot să am încredere în x/ nimeni”, “ Nu trebuia să se întâmple asta “, “Nu-i corect cum m-a tratat “,” Dacă nu se întâmplă ceva, explodez”,”Niciodată nu mă înțelege”etc.

De asemenea, în corpul nostru se produc niște modificări -adică nivelul fiziologic al furiei . Aceste reacții reprezintă răspunsul “ luptă sau fugi”, mecanismul automat de supraviețuire al organismului nostru. Inima ne bate mai repede, mușchii devin tensionați, începem să transpirăm , respirația se accelerează ,uneori tremurăm. Aceste manifestări pot fi diferite de la o persoană la alta.

La nivel comportamental se referă la ceea ce facem, la cum ne manifestăm furia. Maniera instinctivă, naturală de a ne exprima furia este să răspundem agresiv, deoarece furia este un răspuns adaptativ la amenințări. În această categorie intră limbajul agresiv ( ton ridicat, limbaj nepotrivit, contraziceri), părăsirea situației, aruncatul obiectelor, trântit ușa, atacul asupra altei persoane, plâns, rănirea propriei persoane sau a altei persoane , apelarea la vicii: alcool, țigări, droguri etc). Însă nu putem să ne-o manifestăm în orice situație deoarece normele sociale și simțul comun reglează aceste limite, în consecință ne simțim iritați.
Despre ceea ce putem face pentru a gestiona furia depinde de fiecare persoană, psihoterapia poate fi de mare ajutor pentru oricine. Este o cale legitimă și curajoasă către creșterea și libertatea personală, care oferă oamenilor multe oportunități de a deveni mai puternici și sănătoși.

Published by Mental Training Meditation

Mental Training Meditation îi ajută pe sportivi pe teren și în afara acestuia. Oferim servicii de instruire și consiliere mentală pentru sportivii profesioniști, de elită, amatori precum și muzicieni, actori și oameni de afaceri. Misiunea noastră este de a ajuta sportivii să atingă performanțe optime, sănătate mintală și plăcere în eforturile lor sportive și de viață.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: